Se lasă seara peste casa mică,
Lîngă podeţul   care trece-o vale,
Lăstarii înspre ceruri îi ridică,
Răchiţile până mai ieri în floare...
Puţină apă trece-acum pe vale,
Nici malurile nu-s cum erau ieri,
Nici prundul unde stam  ieşind din apă,
Cînd ne scăldam, copii şi prichindei...
Ce vremuri mai erau atuncea Doamne!
Făceam orice-ar fi spus mama să fac,
Să pot  fugi şi eu un ceas la scaldă,
Nici n-ajungeam la rîu să mă dezbrac,
Că împreună fete şi băieţi ,
Din două uliţe veneam  cu toţii,
Şi aduceam în poală mere verzi
Cîte un colţ de pită, prune, pere
Ce le furam trecând pe lângă garduri,
De pe la Sfătu şi de la Terime,
Că ei atuncea erau mai bogaţi,
Şi cîinii lor ne cunoşteau de-acuma,
Nici nu lătrau,deşi erau legaţi...
Trecea pe nesimţite ceasu-acela,
Îngăduit de mama pentru scaldă,
Şi tremurîndu-mi barba şi stomacul,
Intram tiptil ,ca hoţul în ogradă...
"Acuma vii?"Mă întreba măicuţa,
Şi cu nuiaua-mi aducea aminte,
Să nu nesocotesc ce ea îmi spune,
Eu, promiteam că o să fiu cuminte...
Şi uiteaşa trecea întreaga vară,

Fără de grijuri, fără de nevoi,
Şi m-am trezit acum în primăvară,
Să povestesc de mine , şi de noi,
Copiii unei alte lumi mai bune,
Ce mirosea a flori de liliac,
A pîine coaptă în cuptorul mare,
A prăjitură şi a cozonac...
..............................................
Se lasă seara peste casa mică...
Îmi înflorescla tâmple ghiocei,
În piept se zbate-o inimă bolnavă,
De dor şi drag , după copiii mei...
Vă-mbrăţişez pe toţi şi-nalţ o rugă,
Spre Cel ce poate bucuria da,
V-aşez în palma Lui de cui străpunsă,
Şi-L rog, spre a vă binecuvânta !
 12 mai 2014
Mariana Pop