MI-E DOR

Mi-e dor de zilele când mi se părea că dacă întind mâinile, pot atinge cerul

şi-mi pot îmbrăţişa copiii,

oricât de departe sau de îndepărtaţi ar fi...

Dar nu e singurul dor,aşa că rămâne să mă gândesc cu nostalgie,

că odată eram şi eu copil, credeam în poveşti cu zmei, zîne şi feţi-frumoşi,

aşteptam pe moş Gerilă să-mi aducă ceva de Crăciun,

îmi iubeam părinţii şi fraţii,şi eram una din cele mai bătăioase fete de pe Coaste...

Toate mi se par vise ce s-au spulberat la ivirea zorilor.

Am o singură certitudine: exist încă pentrucă nu m-am mistuit ca o lumânare,

de dragul celor dragi...

      Te iubesc şi te îmbraţişez Cristina                          

     --  Mariana  Pop