Cum Doamne să stau în picioare?
Cum frâu azi să pun gurii mele,
Şi vorbelor mele zăvoare?
Aşa de sfielnic mi-e pasul
Când urcă cărarea spre Tine,
Dar parcă împins de la spate
Cobor spre pierzarea din mine...
Se zbate în mine minciuna
Şi bârfa mă face-profund-
Când judec pe cel de aproape
Iar eu în păcat mă cufund...Îmi pare că nimeni nu ştie,
A mele dorinţe ascunse,
Şi gândul ascuns ce ucide ,
Pe cel ce în mine crezuse...
Păream prieten bun celui care,
În taină-şi descarcă povara
Dar el când plecat-a din casa-mi,
Eu n-am decât ganduri de-ocara...
De vine la uşa mea unul,
Ce-mi cere vreun ban sau o haină,
Îl judec şi-i spun cu asprime,
Că astăzi nu dau de pomană...
Când are un ban, el se duce
Cu el ca să-l bea sau mai rău,
Îsi cumpără poate ţigari,
De ce judec? Sunt eu Dumnezeu?
De-i dau bani de-o paine, îmi pare
Că trebuie spus peste tot,
Că fapta mea bună ma face,
Mai bun, mai creştin, cum socot..
Şi spun altora, ca-ntr-o taină,
Că haina mea-mbracă pe gol,
Că pâinea mea, multă, puţină,
O dau azi şi ca-ntr-un ocol,
Unii spun: Ce om bun şi cucernic,
Sigur Dumnezeu i-a plătit!
Dar ei nu ştiu c-aici luat-am plata,
Când despre-al meu bine-am vorbit...
Să nu ştie mâna ta stângă,
Când cea dreaptă un bine-a făcut,
Ca să ai sus în cer dreaptă plată,
Şi cu Domnul un nou început..
de Mariana Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu