luni, 17 decembrie 2012

Femeea Cananeancă

   Trecea Isus, în drum spre Capernaum, prin Tir şi prin Sidon, cetăţi vestite,
   Voia să ducă vestea mântuirii celor ce   nu ştiau  că  EL, Mesia,
   Va lua asupra Lui povara lumii,povara grea , păcate felurite,
   Murind pe cruce, va  deschide Cerul şi ne va cununa cu veşnicia...
   O, nu cu veşnicia  care doare, şi unde viermele nu moare-n veci,
   Ci locul unde este Domnul Mire, şi ca nuntaş cu El ai să petreci...
    Aş vrea să fiu exemplul de credinţă ,a uneia ce nici nume n-avea,
    Ştim că era femee  Cananeancă şi că lui Dumnezeu nu se-nchina,
    Erau în ţara ei atâţia alţii la care  se-nchina poporul ei,
    Aveau făpturi şi forme felurite, căci din vechime erau dumnezei...
    Dar Domnul Dumnezeul lui Israel, era adevăratul Elohim.
    El a creat cu-nţelepciunea-I lumea, a creat -omul-după chipul Său,
    A  dat viaţă din a Lui viaţă, celor ce cred-căci EL e  Dumnezeu...!
    "Ai milă Doamne!Tu Fiul lui David!Căci judecata,e-nvinsă de milă,
    Ai milă, şi salvează-mi fiica , Doamne,  căci este o biată copilă...
    Muncită  zi şi noapte ,  de un demon, ea pătimeşte mult,şi-am auzit
    Că demonii îţi sunt supuşi Isuse, de-aceea eu la Tine am venit...
     Nu-mi pasă ce va  spune-al nostru preot,nu-mi pasă de mă vor alunga,
     Eu, cer azi îndurare, căci Tu Doamne, dai tuturor din bunătatea Ta...!"
     - De ce taci Doamne?De ce cerul tace când mare e durerea ce o port,
     Când inima-mi de mamă se frământă, şi  limpede să văd eu nu mai pot?
     Se roagă ucenicii azi de Tine, să te înduri că ai putere mare,
     O !Lasă Doamne azi puterea Ta divină,să fie cunoscută-n adunare...
     "Dă-i drumul Doamne, căci ne e ruşine, e cananeancă, şi problema ei,
      Nu vrem să fie azi problema noastră, ei sunt păgâni , iar noi suntem -evrei...!"
     "Eu am venit, doar pentru-a fi Păstorul acelora ce sunt pierduţi prin văi,
      La cei ce sunt din Casa lui Israel,ca-n legământ, să-i fac copiii Săi..."
      Femeea sta nainte-I umilită, şi  printre lacrimi , îngîna plângînd,:
      "Doamne ajută-mi! Nu mă lăsa Doamne,s-ajung de râsul celor  răi,
       Eu cred că Tu  poţi ridica povara, deşi nu sunt dintre ai Tăi!"
       "Nu este bine să iei pâinea celor, ce sunt copii, crescuţi la masa ta,
       Şi să-o arunci , acelor ce din milă , căţei fiind,aşteaptă a le-o da...!"
      "Da , Doamne a zis ea, dar şi căţeii mănâncă  din acele fărămituri,
       Ce cad de la a stăpânilor masă, , ai milă Doamne, poţi să te înduri!!!"
       "Să ţi se facă cum voieşti femee, căci  mare este azi credinţa ta,"
       Şi fiica ei, fiind bolnavă foarte,s-a vindecat în ceasul acela ...
   ...   Şi eu eram odată ca femeea din Canaan, şi mers-am la Hristos,
      Cu lacrimi, stat-am la a LUI picioare, şi am strigat-Doamne sunt păcătos...!
     Am azi nevoie să Te-atingi de mine şi să îmi vindeci rana ce o port,
     Să Te apropii Doamne cu-ndurare de cei ce locuiesc în al meu cort!
      Copiii mei şi fraţii mei o Doamne,în palma Ta străpunsă îi aşez,
     Şi-n mila Ta de Dumnezeu şi Tată , azi eu Te rog să-i binecuvântezi...
     S-a aplecat spre mine cu-ndurare, pe rană mi-a adus  balsam ceresc,
     Mi-a dat o haină albă, minunată, pe buze-a pus un cânt, să-L preamăresc...
     Mi-a dat încălţăminte în picioare, inel de rege -n deget El mi-a pus,
     De-atunci eu îl urmez cu bucurie, căci El e Domnul meu iubit:ISUS!
     Slăvesc Numele-I mare şi puternic, El boldul morţii l-a zdrobit călcând,
     Puterea morţii sub a Lui picioare, şi azi e-n slavă, şi-apoi rând pe rând,
     Ne va lua  să fim cu EL alături,în slăvile ce-s fără de hotar,
     În ţara unde-s perle şi rubine,şi porţile sunt din mărgăritar...
     Curând voi trece cu El mână-n mână,Iordanul,  ce acum doar îl zăresc,
     Şi voi lăsa fiinţa-mi în ţărână . să doarmă... şi apoi când mă trezesc,
     La sunetul de trâmbiţă, în slavă Îl voi întâmpina  cu drag , pe nor,
     Pe Mirele, pe Domnul, pe Mesia , ce este-n veci de veci biruitor...!!!

    de Mariana Pop  azi 17.dec.2012             Luca 15:21-28

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu